Și-a uimit soțul când i-a adus un milion de dolari și i-a dat lui: ,,Sunt ai tăi, de fapt”. când i-a zis cum a făcut rost de ei, bărbatul a început să se dea cu capul de perete: ,,Dacă știam ce faci ți-aș fi dat…” Cum făcuse rost de bani femeia

Un tânăr cuplu foarte îndrăgostit și proaspăt căsătorit era în noaptea nunții, iar mireasa i-a cerut soțului 20 de dolari pentru prima lor noapte drept soț și soție. Bărbatul, nerăbdător și fără să se gândească prea mult, i-a dat.

Dar același scenariu s-a repetat de fiecare dată când au avut relații intime, timp de 30 de ani. Bărbatul credea că acesta era un mod drăguț prin care femeia reușea să își cumpere lucruri frumoase, haine, bijuterii, așa că se obișnuise.

Totuși, ajungând acasă într-o zi, și-a găsit soțul beat, iar în următoarele minute acesta i-a zis că sunt ruinați din cauza nepriceperii conducerii firmei unde bărbatul lucra, firmă care era aproape de faliment și care era pe jumătate a lui.

Soția a rămas calmă și i-a dat un bilanț de la bancă, acolo acesta a văzut că timp de 30 de ani depusese o sumă de aproape un milion de dolari. Arătând dincolo de parcare către banca locală, i-a dat și certificate de la bursă în valoare de 2 milioane de dolari, informându-l că el era cel mai mare deținător de acțiuni din bancă.

Apoi i-a zis că timp de 30 de ani i-a cerut bani când aveau relații, iar rezultatul era această investiție.

Bărbatul părea înmărmurit. Femeia a fost șocată când l-a văzut începând să se dea cu capul de un perete. L-a întrebat: ,,Ce s-a întâmplat? E o veste bună!”

Omul a răspuns: ,,Dacă știam ce faci, te-aș fi pus pe tine să te ocupi de toate afacerile mele.”

 

Citeste si: Bărbatul ăsta și-a dat seama că soția îl înșală, așa că i-a scris amantului ei un bilet incredibil! L-a rugat 7 lucruri, uite ce i-a scris, te vei închina cu ambele mâini!

Te-ai gândit vreodată ce ai face dacă ai afla că partenerul sau partenera ta de viață te înșală? Acest om a trăit-o pe pielea lui și a făcut un gest care a șocat internetul.

I-a scris un bilet amantului soției sale. L-a rugat să facă pentru el 10 lucruri, iată ce i-a spus.

,,Tipului care se culcă cu soția mea. Știi cine ești. Da, știu. Nu, nu sunt supărat, dar aș vrea să te rog câteva lucruri. Dacă tot îi faci ce îi faci soției mele…

1. Te rog, nu mai lăsa colacul veceului ridicat, mă tot învinuiește pe mine pentru asta, deja m-am plictisit.

2. Deși îmi dai și mie șansa să mă duc la pescuit mai des, te rog nu îmi mai bea toată berea. Poți să bei și tu două beri acolo (Dumnezeu știe că măcar de două ai nevoie ca să o găsești atractivă), dar te rog mai lasă-mi și mie câteva… Trebuie să stau acolo mai mult decât tine.

3. Dacă o bei pe ultima, cumpără și tu câteva sau lasă-mi bani pe dulap și iau eu.

4. Te rog înlocuiește hârtia de toaletă dacă o folosești pe toată. Dintr-un motiv sau altul, fiul meu de cinci ani crede că dacă nu e acolo nu mai trebuie să se șteargă la fund. O ținem sub chiuvetă, decât dacă ai tu cumva o idee de depozitare mai bună?

5. După ce te culci cu soția mea te rog folosește niște șervețele să te ștergi. Coșul cu haine este al meu iar hainele din el sunt curate, soția mea nu vrea să îmi spele hainele. Săptămâna trecută tricoul meu avea un fel de crustă pe el…

6. Te rog nu le spune copiilor mei că ești unchiul lor, ei sunt doar mici, nu retardați.

7. Te rog nu da la maxim căldura, tu nu plătești nimic, eu o fac.

PS: O să-i iau pe copii pe 3 aprilie la o cabană, vezi că pe frigider e o sticlă de vodcă, dacă cumva rămâi fără bere”.

Cum vi s-a părut biletul acestui om?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *