S-a inecat in 1947, la 12 ani. De atunci, sora lui a gasit mereu flori la mormant, fara sa stie cine le lasa. Abia acum l-a prins. Era chiar el

Ann Kear, o femeie în vârstă de 77 de ani din Marea Britanie, și-a pierdut fratele mai mare în urmă cu 70 de ani. Karl Smith avea doar 12 ani când a murit înecat în mare, în august 1947.

Ann avea șapte ani când a avut loc tragedia, iar de fiecare dată când se duce la cimitirul în care este îngropat Karl, femeia găsește mormântul fratelui său deja îngrjit. De 70 de ani, o persoană misterioasă lasă flori și poezii pe piatra funerară, sapă pământul din jur, plantează flori și aduce mici cadouri simbolice.

Timp de șapte decenii, Ann spune că nu a avut niciodată prilejul să îl cunoască pe străinul generos, deși a încercat în repetate rânduri să îi dea de urmă. Acum, însă, femeia a aflat, cu ajutorul unor jurnaliști britanici, cine a îngrijit mormântul fratelui ei în tot acest timp.

Este vorba despre Seymour – Westborough, un bătrânel în vârstă de 84 de ani, care era prieten cu Karl. Erau amândoi în acea tabără de vară pentru cercetași când a avut loc tragicul eveniment. În plus, Seymour a fost cel care a găsit trupul neînsuflețit al băiatului în apă.

Bărbatul a mai spus, de asemenea, că doamna Kear l-a căutat timp de atâția ani și nici măcar nu știa că bunul său prieten Karl avea o soră. Însă Ann Kear tot nu a reușit să afle cine scrie poeme pentru fratele său.

O investigație jurnalistică efectuată de BBC Stories a condus la găsirea lui Seymour – Westborough. Karl se afla într-o tabără de vară pentru cercetași la Golful Oxwich, în Țara Galilor, în august 1947, când s-a înecat și a fost îngropat la Biserica Sfânta Maria din Prestbury, Marea Britanie.

Ann Kear avea doar șapte ani când fratele ei a murit, iar în urmă cu doi ani și-a făcut publică dorința de a-l cunoaște pe cel care îngrijește mormântul fratelui ei. Astfel, BBC a demarat o investigație denumită „Străinul de la mormântul fratelui meu”.

تم نشره بواسطة ‏‎Carlos Lemos‎‏ في 13 نوفمبر، 2017

تم نشره بواسطة ‏‎Carlos Lemos‎‏ في 13 نوفمبر، 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.