Tragedie fără margini! Cristina, o fetiţă de 8 luni, a murit cu zile după ce a fost „tratată” de zeci de medici! ”La autopsie, au zis că nu mai avea sânge deloc. Au chinuit-o ca pe Iisus Hristos” Prin ce a trecut micuța până când s-a stins din viață:

O familie din Râmnicu Vâlcea trece printr-o dramă cumplită. Fetița lor de 8 luni a murit, după ce a fost tratată de numeroși medici, din Râmnicu Vâlcea și București, care nu au știut ce are.

Părinții fac acuzații grave la adresa medicilor care au avut grijă de Cristina, susținând că i-au fost stabilite diagnostice care nu s-au confirmat la autopsie și că fetița ar fi fost „umplută” cu medicamente, deși nu i s-a depistat nicio afecțiune dintre cele suspectate de medici.

Potrivit jurnalul.ro, Cristina Săraru s-a născut pe 3 ianuarie 2017, într-o clinică privată din Capitală, fiind un copil perfect sănătos. Până la vârsta de 8 luni şi două săptămâni nu a avut nicio problemă de sănătate, nici măcar o mică febră, ea având toate vaccinurile la zi.

„A avut o simplă diaree şi febră de 38 C”

Problemele au început pe 11 septembrie, când mama a observat că fetița avea diaree și febră de 38 de grade Celsius.

”A avut o simplă diaree şi febră de 38 C. Astea au fost simptomele fetiţei şi ne-am dus la un control de rutină. Pediatra a zis că n-are nimic şi că simptomele respective au apărut „din cauza dinţilor”, povestește distrusă Elena Săraru, mama copilei.

După două zile, văzând că diareea nu trece, părinţii au consultat un alt pediatru, de data aceasta la spital, unde au primit acelaşi „diagnostic” şi au fost trimişi acasă.

„În 15.09.2017, i-am trimis mesaje pediatrei că fata nu mai urinează decât la 12 ore şi foarte puţin şi efectiv mă ignora. Apoi, sunând continuu, mi-a raspuns spunându-mi că fata e sănătoasă şi să o las în pace”, a precizat mama.

Părinţii au decis să meargă la Urgenţă, unde, după câteva analize rapide şi o perfuzie, au fost trimişi la Spitalul nr 2, Secţia de Boli infecţioase, cu suspiciune de hepatită acută. Dignosticul a fost infirmat, astfel că au fost trimişi din nou acasă. După alte câteva zile şi analize, au fost chemaţi de pediatrul copilului la spital, unde i s-a pus o altă perfuzie, pentru deshidratare, şi trimişi din noi la Infecţioase, unde a primit altă perfuzie.

După alte două zile, pe 20 septembrie, fetiţa şi mama ei au fost internate la Spitalul de pediatrie, unde li s-a comunicat un alt diagnostic: hepatita B şi C, cu care au fost transferate la Bucureşti, unde copilul a şi murit, după câteva ore de tratament intensiv.

Mama: „Copilul a murit din cauza tratamentului”

Joi seara, pe 21 septembrie, au ajuns la Spitalul „Matei Balş” din București, unde un medic a început să-i administreze fetiţei tratament pentru hepatita C – povesteşte mama, deşi rezultatele făcute la o clinică privată infirmau diagnosticul.

„Greşeala medicului a fost că a făcut tratament pentru hepatita C înainte să-i vină răspunsul la analizele de la Matei Balş, apoi i-a făcut tratament pentru septicemie şi ulterior a văzut la analize că nu avea nici septicemie. După moartea fetiţei, mi s-a comunicat că nu avea nici septicemie, ci o malformaţie la inimă, lucru ce nu este adevărat întrucât avem două ecografii făcute la Medlife care arată că fetiţa nu avea nicio malformaţie. Mie nu mi-au dat nimic la mână. Când am solicitat analizele, m-au refuzat şi Bucureştiul, şi Vâlcea”, a adăugat femeia.

Familia copilei se teme că această moarte ar putea fi mușamalizată, deoarece susțin ei au fost mințiți în legătură cu data şi ora la care se face autopsia.

„Ne-au minţit cu autopsia că o să fie la ora 9.00 şi a început la ora 8.00. Şi abia acum se cer toate fişele medicale de la spitalele pe unde a fost fetiţa. E prea devreme să spun de ce a murit, pentru că nici noi nu ştim, dar sigur, 100%, nu a murit de hepatita C, de la o malformaţie la inimă sau de la septicemie. Nu ştiu ce tratament i s-a administrat fetiţei, dar în urma tratamentului, fetiţa a decedat. Mie mi se spunea verbal că i se face tratament pentru hepatita C, un tratament foarte agresiv, dar fetiţa nu a avut hepatită, pentru că a ieşit în două locuri că nu a avut hepatită”, ne-a spus Elena Săraru.

Mama Cristinei a continuat: ”De la 20.40 până la ora 2.00 dimineaţa, i s-a luat sânge nonstop. Experţii au zis că în viaţa lor nu au văzut ca un cadavru să nu mai aibă pic de sânge. Au chinuit-o ca pe Iisus Hristos”.

”Toată lumea şi-a făcut treaba”

Referitor la acest caz, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a declarat pentru Jurnalul Naţional, că, din punctul său de vedere, toată lumea din subordinea sa şi-a făcut treaba aşa cum trebuia.

„Am analizat cazul şi nu este niciun fel de problemă din punctul nostru de vedere. Este un copil care a venit undeva, pe la ora 19, şi, din păcate, în cursul nopţii s-a prăpădit, venind într-o fază terminală. Copilului i s-a făcut un tratament de terapie intensivă, care reprezenta singura lui şansă de supravieţuire. Ca atare, din punctul nostru de vedere, toată lumea şi-a făcut treaba aşa cum trebuia, după toate canoanele”, a spus Adrian Streinu-Cercel.

Sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *